Descoperă longevitatea din Abhazia: povești autentice despre centenari, tradiții care susțin viața lungă și concluziile cercetărilor recente. Află mai mult.
În Abhazia, poveștile despre oameni care trec de o sută de ani fac parte din conversațiile de zi cu zi — și mulți dintre ei rămân surprinzător de vioi. Nu e folclor: republica chiar are o pondere vizibilă de locuitori longevivi, un fapt care de multă vreme stârnește interesul cercetătorilor și al presei.
La mijlocul secolului XX, registrele oficiale consemnau aproape 300 de persoane de peste 100 de ani, iar despre unii se spunea că au trecut de 120. La recensământul din 1970, aproximativ 40% dintre locuitorii de la sate aveau peste 90 de ani.
Localnicii încă o pomenesc pe Khfafa Lasuria, a cărei poveste a ajuns până în National Geographic. Se spune că a lucrat pe o plantație de ceai până la 128 de ani, după 130 fuma și bea vin, iar la 133 a urcat pe scenă cu un ansamblu folcloric. E amintit și Temur Tarba, care a călărit până la vârsta de 100 de ani, sau Osman Bzhennia, încă activ pe o fermă colectivă la 120. Iar exemplele nu se opresc aici.
Cercetătorii observă câteva tipare recurente. Mulți centenari au rude care au trăit la rândul lor mult. Cei mai mulți provin din familii numeroase: aproape jumătate au avut patru–șase copii, iar unii peste zece. Doar aproximativ 2–3% nu au avut copii.
Aproape toți respectă tradiția, evită excesele la masă, beau puțin vin la sărbători și rămân activi până la vârste înaintate. Bătrânii sunt prețuiți în familie și se simt necesari — lucru pe care chiar centenarii îl indică drept important. E greu de ignorat cât contează acest sentiment al rostului.
În urmă cu câțiva ani, în Abhazia a fost lansat un studiu dedicat longevității. Cercetătorii au colectat date despre persoanele de 90, 100 de ani și peste, plănuind o bază de date detaliată pentru a înțelege mai bine ce modelează aceste vieți atât de lungi. Proiectul a fost întrerupt în timpul pandemiei, dar urmează să fie reluat.
În interviuri, cercetătorii abhazi spun că apar anual noi centenari. Aproape toți trăiesc alături de rude, au grijă de cei apropiați și se ocupă de treburi mărunte prin gospodărie. Unii, trecuți bine de 90 de ani, refuză pur și simplu să stea locului. O femeie de peste 100, își amintesc ei, s-a simțit jenată că nu a apucat să pună masa pentru oaspeți — dovadă că grija pentru ceilalți rămâne un reflex firesc chiar și la această vârstă. Scenele mărunte spun uneori mai mult decât statisticile.
În Abhazia, longevitatea pare mai puțin un număr din pașaport și mai mult o trăsătură a vieții de zi cu zi. Oamenii rămân în mișcare, îmbătrânesc în sânul unor familii care îi respectă, mănâncă simplu și privesc lucrurile cu calm. O cauză unică nu a fost identificată, iar cercetările continuă. Până una-alta, aceste istorii ne împing să ne uităm mai atent la propriile obiceiuri: poate că o viață lungă începe cu felul în care trăim de la o zi la alta.