Descoperă Salalah, Oman: oaza khareef unde bananele și nucile de cocos cresc în deșert. Află cifrele producției, tehnologiile folosite și vizite la ferme.
Întrebi pe cei mai mulți oameni unde cresc bananele și nucile de cocos, iar ei își imaginează jungle, insule sau măcar tropice înăbușitoare — nicidecum un deșert. Totuși, în sudul Omanului, orașul Salalah produce din belșug aceste fructe, chiar între nisip și munți.
Este o anomalie veritabilă pe Peninsula Arabică. Cum a ajuns un stat deșertic să cultive produse atât de tropicale? Explicația ține de natură, de tehnologie și de perseverența fermierilor locali.
Salalah se află în capătul sudic al Omanului, în Dhofar. În fiecare an, din iunie până în septembrie, sosește un sezon aparte, numit khareef. Temperaturile coboară, vin ploile, iar peisajul se colorează în verde — o pauză binevenită de la arșiță și uscăciune.
Atunci, câmpurile din jurul orașului devin neobișnuit de fertile. Cu sprijinul precipitațiilor și al umidității, aici prosperă fructe rare în restul țării.
Potrivit celor mai recente date din 2025, fermierii din Salalah recoltează în jur de 7.000 de tone de nuci de cocos anual — o cifră surprinzătoare pentru o regiune care petrece mare parte din an în secetă.
Și bananele se descurcă bine: aproximativ 4.900 de tone pe an, adică aproape o cincime din producția totală de fructe a zonei.
Pe lângă nucile de cocos și banane, cresc aici papaya, lămâi, guava și chiar diverse legume. Totuși, vedetele rămân bananele și nucile de cocos.
Pentru a smulge asemenea culturi unui climat pretențios, fermierii combină metode tradiționale cu soluții moderne, precum:
- Irigația prin picurare, care economisește apă și o duce direct la rădăcini.
- Sere pentru cultură pe tot parcursul anului.
- Hidroponie — cultivare fără sol, în apă bogată în nutrienți.
- Panouri solare care alimentează pompele și alte sisteme.
Unele ferme își deschid porțile vizitatorilor: oamenii vin să vadă cum cresc bananele, să bea apă de cocos direct din nucă și să afle cum funcționează agricultura în asemenea condiții.
Nu totul merge lin. În ultimii ani, recoltele de nuci de cocos au început să scadă. Printre cauze se numără dăunători care afectează arborii, schimbări ale vremii și lipsa terenurilor pentru noi plantații.
Resursa de apă este limitată, iar relieful este dificil. Câmpia pomicolă este prinsă între munți, ceea ce lasă puține variante comode de extindere.
Nici drumul spre piață nu e mereu simplu: fermierii concurează cu alte țări, iar logistica montană poate fi complicată.
Chiar și cu vânt din față, perspectivele Salalah rămân promițătoare. Regiunea a început să introducă soiuri noi de banane, mai potrivite climei locale. Unul dintre ele, numit Moz Razat, a apărut de curând și este deja testat.
Autoritățile susțin și proiecte care combină agricultura cu turismul — un amestec ce sprijină atât producătorii, cât și economia regională.
Salalah arată că agricultura poate prinde rădăcini în locuri dintre cele mai improbabile, când natura și tehnologia sunt puse la lucru cu chibzuință.
În sezonul ploios, pe marginea drumurilor apar tarabe cu fructe, iar vizitatorii pot încerca o băutură rece numită mashli — apă proaspătă de cocos, pe placul localnicilor și al turiștilor deopotrivă.
Toată acea verdeață depinde de doar câteva luni umede pe an. Restul timpului aduce căldură și ariditate, ca în orice deșert.
Aceste reușite sunt o sursă de inspirație pentru țările în care clima devine tot mai provocatoare. Experiența Salalah ar putea fi curând utilă și în alte părți ale lumii.