Descoperă Sanni Yakuma în Sri Lanka: ritual nocturn cu dans, măști și teatru pentru alungarea bolii. Află unde îl vezi azi și atelierele din Ambalangoda.
În sud-vestul Sri Lankăi, departe de forfota stațiunilor, unele sate încă prind viață noaptea cu ritualuri stranii, greu de uitat. Oamenii își pun măști din lemn în culori vii, dansează, cântă și pun în scenă momente menite să alunge boala dintr-un om. Străvechiul ritual se numește Sanni Yakuma, iar aici boala nu înseamnă doar febră sau tuse. Este un demon — cu nume, temperament și chiar chip.
În credințele vechi din Sri Lanka, bolile erau puse pe seama spiritelor malefice. Dacă cineva se îmbolnăvea, se spunea că un demon s-a cuibărit în el. Ca să te faci bine nu întindeai mâna după pastile — oricum nu existau —, ci țineai o ceremonie specială pentru a-l izgoni. Așa a prins contur Sanni Yakuma.
Insula este budistă, însă aceste rituri coexistă cu religia. Oamenii țin la învățătura lui Buddha și, în același timp, la ideea că spiritele rele pot fi păcălite prin dans, măști și cântec. Această suprapunere spune mult despre credința trăită zi de zi — mai mult practică decât doctrină.
Sanni Yakuma nu este o rugăciune șoptită, ci un spectacol care ține până dimineața. Participă dansatori, „vindecători” și meșteri de măști. La căderea serii începe ritualul, iar până în zori curge un șir de dansuri, scene și gesturi ceremoniale.
Distribuția include 18 demoni, fiecare reprezentând o suferință anume: unul pentru febră, altul pentru surzenie, un al treilea pentru dureri de stomac. Deasupra tuturor stă Maha Kola Sanniya, întruchiparea tuturor bolilor la un loc.
Interpreții își pun măști care întruchipează spiritele și joacă scene care le iau peste picior, le ironizează și, astfel, le alungă. E undeva între exorcism, teatru și serbare populară. Privit din public, umorul pare calculat: micșorează frica și o face manevrabilă.
Măștile au propria lor poveste. Cioplite manual din lemn ușor și pictate, fiecare culoare, formă și detaliu sunt gândite cu grijă. Demonul bolilor de piele, de pildă, e pătat; cel al surzeniei are urechi supradimensionate.
Se fac în sate precum Ambalangoda, unde meșteșugul se transmite din generație în generație. Atât de puternică a devenit prezența acestor măști, încât apar nu doar în ritualuri, ci și în muzee, expoziții și chiar în magazine de suveniruri. Dincolo de utilitatea lor ritualică, au câștigat statutul de simbol vizual.
Aceste ceremonii erau cândva obișnuite. Odată cu medicina modernă și viața urbană, au devenit rare. Mai puțini cred în spirite, iar generațiile tinere sunt mai puțin dispuse să învețe dansurile sau cioplirea. Totuși, Sanni Yakuma supraviețuiește în câteva locuri — dacă nu ca tratament, atunci ca expresie culturală.
Astăzi, spectacolele cu măști apar la festivaluri și evenimente turistice. Satele în care se confecționează măștile atrag vizitatori dornici să vadă meșteșugul pe viu, iar unii artiști organizează ateliere pentru oricine vrea să încerce să facă o mască. Privit așa, ritualul nu dispare, ci își schimbă scena.